Bugetul Untold pentru 2017

 

Bugetul Untold se ridică la

10 milioane de euro, pe cele zece scene urmând să cânte peste 200 de artişti.

”Armin van Buuren a spus că la Cluj-Napoca are cel mai bun show al lui dintr-un an”,

declară managerul Untold.

“Am pregătit cea mai de succes ediţie de până acum a Untold, cu un impact şi mai mare decât anii precedenti, am investit peste 10 milioane de euro în experienţa Untold, acesta este bugetul total, am crescut cu 50% bugetul alocat artiştilor. Bugetul este cel mai mare de până acum, cu 3 milioane de euro mai mare decât anul trecut. La festival vor fi peste 200 de artişti, noi ne uităm la artişti să vedem care sunt cei mai apreciaţi ca spectacol, astfel încât Untold să fie o experienţă aparte. Armin van Buuren a spus că la Cluj-Napoca are cel mai bun show al lui dintr-un an, iar Martin Garrix a afirmat că Untold este un festival nebunesc. Ne bucurăm să avem acest feed-back pozitiv al artiştilor, astfel încât popularitatea Clujului şi evenimentului se duce în toată lumea”

a spus Bogdan Buta.

 

Potrvit acestuia, ediţia a III-a a Untold va avea zece scene, cu două în plus faţă de ediţia de anul trecut.

“Pentru bugetul investit oferim cea mai înaltă experienţă pe care o poate trăi un tânăr în România, vrem să oferim o fantezie în viaţa reală, ne dorim să creăm un univers Untold. Estimăm că vom avea în total peste 320.000 de participanţi”

a subliniat managerul general al Untold.

Post Your Comment Here

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Continutul este protejat !!