Apple amână lansarea boxei inteligente HomePod

2017 a fost un an mai ciudat pentru fanii Apple, întrucât compania a schimbat puţin programul obişnuit pentru lansări.

Am avut parte de două lansări de iPhone şi anunţul dar fără dată de lansare stabilită pentru HomePod şi iMac Pro. În timp ce iMac Pro pare să fie în continuare programat pentru lansare în 2017, boxa inteligentă HomePod a fost mutată la începutul anului 2018. Astfel, Apple nu va avea o boxă inteligentă pe piaţă pentru perioada sărbătorilor.

Conform The Verge, reprezentanţii Apple au confirmat faptul că lansarea boxei inteligente HomePod a fost mutată din luna decembrie 2017 pentru cândva „la începutul lui 2018”. Este posibil ca noul dispozitiv să sufere de pe urma unor probleme de producţie, sau stocuri limitate de componente, întrucât aceasta va debuta în trei regiuni: Statele Unite, Marea Britanie şi Australia, deci va fi unul din puţinele dispozitive Apple care nu se lansează în toate regiunile simultan.

Apple a anunţat HomePod în cadrul conferinţei sale de de la WWDC la începutul verii, promiţând funcţii inteligente prin intermediul comenzilor vocale pentru Siri şi o calitate a sunetului superioară faţă de alte dispositive concurente. Fiind un produs Apple, preţul de 350 de dolari era de aşteptat, însă HomePod nu va fi cea mai scumpă boxă inteligentă de pe piaţă. Compania speră ca utilizatorii să folosească HomePod în special pentru a controla dispozitivele inteligente din casă, fără a mai fi nevoie de un smartphone pentru astfel de capabilităţi.

Post Your Comment Here

Your email address will not be published. Required fields are marked *