Untold 2017 în cifrele oficiale: peste 330.000 de petrecăreţi !

Organizatorii Untold au declarat că la a treia ediţie a festivalului au participat, în cele patru zile de distracţie, peste 330.000 de oameni din ţară şi străinătate.

Într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică, populaţia oraşului Cluj-Napoca la 1 ianuarie 2016 era de 321.687 de locuitori.

Peste 330.000 de oameni din ţară şi străinătate au participat la a treia ediţie a Festivalului Untold. Cifra depăşeşte populaţia oraşului Cluj-Napoca, care la 1 ianuarie 2016, potrivit unei publicaţii a Institutului Naţional de Statistică, era de 321.687 de locuitori. Potrivit organizatorilor, Untold 2017 a avut momente incredibile pe care atât publicul cât şi artiştii le-au trăit la intensitate maximă. Mulţi dintre artişii invitaţi, printre care şi Armin van Buuren, au lăudat festivalul şi au declarat că vor să revină la anul.

Peste 1.700 de oameni ce au avut nevoie de primul ajutor. 141 de sancţiuni Pe toată durata festivalului, peste 1.700 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar alte 141 au fost sancţionate contravenţional de forţele de ordine.

Peste 1200 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi piloţi ai Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca au avut ca sarcină siguranţa participanţilor la Untold. Cinci puncte medicale avansate şi un spital mobil au oferit primul ajutor.  Un elicopter a survolat oraşul pe toată durata desfăşurării festivalului.

A treia ediţie a Festivalului Untold s-a desfăşurat la Cluj între 3 şi 6 august.

Post Your Comment Here

Your email address will not be published. Required fields are marked *